Fascinante mărunţişuri

Astăzi găzduiesc în acest spaţiu un text de sezon scris de Meridor, care a fost la Târgul Mărţişorului de la MŢR şi a vrut să vă împărtăşească lumea colorată a miniaturilor pe care le-a văzut acolo. Citiţi tot, că e scris bine!

La sfârşitul lunii februarie, Muzeul Ţăranului Român se transformă într-o grădină zoologică în miniatură, la Târgul Mărţişorului. Numai aici poţi vedea laolaltă sute de fermecătoare nimicuri inutile şi numai aici poţi compara producţia locală de pisicuţe colorate, buburuze, îngeraşi timizi şi porcuşori zburători. Anul acesta, evenimentul a început miercuri, sub auspicile nefaste ale unei fulguieli răzleţe, şi se termină duminică, de 1 martie, iar intrarea costă 2 sau 4 lei.

Animăluţele şi omuleţii simpatici atrag prin inedit

Animăluţele şi omuleţii simpatici atrag prin inedit

Calendarul pe 2009 nu le e favorabil mărţişorarilor. 1 martie pică duminică, aşa că potenţialii cumpărători de obligaţii pentru colegele de serviciu ies din ecuaţie. Deh! E criză, iar asta se vede şi în dimensiunea târgului, mai redusă ca în anii trecuţi.

Dacă mărţişorul din plastic vândut pe Magheru are fraţi gemeni pe fiecare tarabă, la Muzeul Ţăranului fiecare obiect e modelat cu degetele, cioplit cu cuţitul sau pictat cu pensula, deci e unic. Animăluţele şi omuleţii simpatici atrag prin inedit, fără să aibă o istorie proprie – anul acesta buburuzele domină incontestabil, aproape că nu e niciun stand fără ele, depăşind ca număr pisicile, elefanţii şi oiţele, iar nou-veniţi sunt pinguinii – , cerceii şi mărgelele din orice material tentează pentru că depăşesc sfera cadouaşelor primăvăratice, iar mărţişoarele tradiţionale se vând cu ajutorul poveştii spuse de meşteri.

Unul dintre aceştia e Mark Tudose din Sighişoara, care vinde în curtea din spatele muzeului linguri cioplite din lemn de păr sau abanos, nu mai mari de 6 cm. Preţul – 30 sau 40 de lei – îi sperie pe cei mai mulţi dintre cumpărători. Dar, pentru a sculpta o lingură mică, Mark petrece tot atâta timp ca şi la o lingură mare. Obiectele făcute de el vin la pachet cu o poveste. Lingura îndrăgostiţilor sau a Dragobetelui are la capătul cozii două păsări care stau cioc în cioc, pentru că „Dragobetele se spune că e logodnicul păsărilor”. Cea a binelui şi răului are o pasăre în vârful cozii, care, fericită de venirea primăverii, nu mai e atentă la pericolele ce o înconjoară, reprezentate de un şarpe. Oamenii se uită cu interes la linguriţe, ascultă şi vorbele, şi apoi cumpără mărţişoare mai ieftine, tot din lemn, cu motive similare celor de pe linguri.

Lingurile din lemn vin la pachet cu o poveste

Lingurile din lemn vin la pachet cu o poveste

O doamnă în vârstă, cu căciulă şi palton, pleacă neconsolată din faţa mesei când îşi dă seama că nu poate să cumpere nici măcar o lingură cu câţi bani are la ea. Vroia trei, dar credea că toate costă 90.000 de lei, nu 90 de lei noi. „Sunt nişte bijuterii. Aşa de rău îmi pare…”. „The Spoon Man”, cum îi spun prietenii, se întreabă cu voce tare ce i-o fi trebuit să creeze „situaţii din astea”. Putea să facă lingurile din lemn de plop, de exemplu, care e mai moale şi se lucrează mai uşor, şi le-ar fi putut da cu 5 lei.

Mămăruţe elegante de purtat în piept

Zgribuliţi, vânzătorii din curtea muzeului aşteaptă soarele. Pe mesele şi panopliile din faţa lor se aliniază tot felul de minuni: broşe din porţelan pe care sunt pictate cu grijă o buburuză elegantă, ce poartă pantofiori cu barete, un personaj cu părul creţ portocaliu sau o pasăre curioasă roşie (5 lei), doi şoareci gri într-un coşuleţ de paie, nasturi care au căpătat petale, dungi sau alte modele (4 lei), păpuşi adormite, cu fuste largi şi boneţele demodate, o oglindă cu ramă în formă de oaie, tablouaşe cu plăci de faianţă pictate cu berze în cuib sau căsuţe pe dealuri (50 de lei) şi magneţi de frigider cu floricele (5 lei sau 10 lei).

O fată venită din Humuleşti, care locuieşte vizavi de casa lui Creangă şi spune că e pasionată de opera acestuia, vinde capete de personaje şi obiecte din lumea scriitorului, făcute din ceramică, piele sau lână. Alături de Moş Ion Roată, punguţa cu doi bani sau casa lui Creangă s-a introdus fraudulos şi Păcală. Lângă ea, o doamnă înfrigurată vinde cu 2 lei mărţişoare făcute din fir alb şi roşu, care au în loc de ciucure câte o căpşunică („parfumul iubirii”), un soare, un romb, un trifoi sau un ghiocel. Cu 10 sau 15 lei poţi cumpăra ciupercuţe croşetate. Pentru fetele „fluturaş”, nestatornice, cineva a imaginat un fluture din lână (10 lei), iar pentru iubitorii de muzică, mici chitări, viori sau piane, la 5 lei bucata.

Într-un peisaj făcut din carton colorat galben, verde şi albastru, ca un decor de teatru de păpuşi, personajele stau fiecare la locul lor: raţele pe iaz, pisicile pe gard, elefanţii pe un deal şi îngeraşii în nori. Fiecare costă 3 lei.

Inimioare, steluţe, flori, căsuţe şi căluţi din turtă dulce se găsesc la discreţie lângă Clubul Ţăranului şi la intrarea de la Gift Shop, unde unii vând obiecte din pănuşi de porumb, mărţişoare din plexiglas cu logouri, o sumedenie de păsărele din pâslă colorată, nu mai mari de 2 cm (5, 6 sau 7 lei) sau păpuşi mari, cu feţe naive pictate cu pensula, atârnate cu fire aurii de un stativ (80 de lei).

Mărgele şi iepuraşi cu vestuţe

Într-o altă încăpere poţi găsi ghicitori populare scrise pe minuscule pergamente, rulate în suluri legate cu fir alb-roşu, ulcioare din lut mari de un centimetru, mini-farfurioare cu motive populare, cârlige de rufe pictate cu flori şi dungi (4 lei), mici goblenuri elaborate (8-17 lei), cusute cu răbdare la lupă, coliere din nasturi coloraţi (de la 20 de lei), fetiţe cu cozi împletite din cânepă şi păsări cu moţul din fire aspre, iepuraşi tricotaţi cu vestuţe (30 de lei), coliere cu mărgele din lemn, ceramică sau pastă de modelat (35 de lei), şi o panoplie întreagă cu animăluţe din ipsos: pisici cu ochi galeşi, mâţe zburlite, bufniţe îmbufnate, peştişori, broaşte ţestoase sau pui, la 4 sau 4,5 lei.

La intrarea în ultima sală a târgului, la etaj, meşterul Maricel Apologhiei din Ţara de Sus, îmbrăcat în cămaşă cu cusături strânsă în talie, recită conştiincios povestea mărţişoarelor sale tradiţionale, lucrate manual din lemn de nuc, cireş, ulm şi tei. Astfel, se spune că în ţinutul Botoşanilor, un cioban s-a adăpostit cu turma la umbra unei păduri. De dragul nevestei, el a crestat pe un lemn două păsări (simbolul dragostei), apoi o pasăre cu un pui (simbolul dragostei materne), o rozetă (simbolul soarelui, care reprezintă viaţa veşnică) un cocoş şi o pasăre măiastră. Toate se regăsesc pe medalioanele din lemn lucrate de meşter şi vândute cu 5 lei bucata.

Mogâldeţe galeşe de 2 cm

Mogâldeţe galeşe de 2 cm

Pe o măsuţă, câteva fetiţe cât degetul mic de la mână, cu rochiţe colorate, închipuie flori şi plante: căpşuna, în rochie roşie, are pălăria în formă de fragă şi ţine în mână o floare albă, mai înaltă decât ea. La fel şi ghiocelul, în rochiţă albă, şi violeta, care are o floare mov în chip de pălărie şi părul verde. Fiecare costă 10 lei. Ceva mai departe, câteva zeci de perechi de ochi pictaţi se uită în sus la tine cu candoare, de pe o masă. Sunt un fel de mogâldeţe din pastă de modelat, dungate, cu ochi mari şi care ţin în mână o floare. După ce-şi vor sta o vreme atârnaţi pe reverul unei haine, toate îşi pot găsi un loc de cinste într-o colecţie de nimicuri care se respectă.

Meridor

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Musafiri

Etichete: , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

3 comentarii pe “Fascinante mărunţişuri”

  1. Cristina Says:

    Foarte frumos scris, e mai mult un zambet decat un reportaj.

  2. Meridor Says:

    Mersi. M-am dus la târg să mă binedispun 🙂

  3. mishi Says:

    Fain ! Merry Martisor.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: