Arhivă pentru Iunie 2009

Binele de înălţime

Iunie 29, 2009

Up este cel mai duios film  pe care cei la Pixar l-au scos la numai un an după „Wall-E”. Lacrimogen la început (fără să fie siropos aiurea), plin de umor şi de acţiune la mijloc şi suficient de sensibil la sfârşit, Up este povestea călătoriei fantastice a unui moşneag care îşi ia casa la spinare (la propriu, vă zic!) şi pleacă să vadă o cascadă din America de Sud.

Câini vorbitori, o pasăre rară, uriaşă şi uşor lobotomă, dar şi confruntări aeriene cu avioane biplane şi dueluri cu bastoane între pensionari – iată doar câteva dintre motivele pentru care ar trebui să vedeţi Up la cinema, mai ales că, în deschidere, este proiectat un scurtmetraj tot de la Pixar, „Partly Cloudy”.

PS: Am avut de ales între varianta 3D, dar dublată în română, şi cea pe peliculă, dar în engleză. Am optat pentru a doua şi am avut plăcuta surpriză să văd filmul la Movieplex, în celebra sală Lounge, în fotolii de piele reglabile, fără a plăti nimic în plus!

După campanie

Iunie 22, 2009

În caz că v-aţi întrebat vreodată ce se întâmplă cu materialele electorale de amploare după alegeri, mai jos aveţi unul dintre posibilele răspunsuri: