Basterds Über Alles!

„Donnie, e un neamţ aici care vrea să moară pentru patrie. Ia fă-i pe plac!”, zice vesel locotenentul american, cu un puternic accent hillbilly. Donnie vine cu o bâtă şi îi zdrobeşte capul neamţului, după care se bucură ca un jucător de baseball care tocmai a înscris.

Ce am descris eu mai sus în cuvinte sărace e numai una dintre scenele delirante din „Inglorious Basterds”, filmul cu care Quentin Tarantino a cam dat lovitura anul ăsta. După ce a făcut furori cu „Pulp Fiction” (fără a ignora excelentul „Reservoir Dogs”), Tarantino n-a ţinut pasul succesului şi a dat rateuri cu „Jackie Brown”, „Kill Bill” şi „Death Proof”, în sensul că niciunul dintre ele nu poate fi considerat mai mult decât o joacă.

Tot o joacă e şi „Inglorious Basterds”, dar la alt nivel. În niciun caz mai rafinat, ci, dimpotrivă, pentru un public mai larg. Dacă „Kill Bill” şi „Death Proof” se adresau în primul rând unui public restrâns (al filmelor cu arte marţiale şi, respectiv, al celor cu urmăriri interminabile cu maşini, gen „Vanishing Point”), „Inglorious Basterds” are câte ceva pentru toată lumea. Mă rog, mai puţin pentru cei cărora le plac comediile romantice.

A basterd's work is never done

O gaşcă de soldaţi americani de origine evreiască e infiltrată în Franţa ocupată de germani, unde singura lor misiune e să ucidă nazişti în moduri groaznice şi să-i scalpeze, ca să-i terorizeze şi să-i demoralizeze pe nemţi. La un moment dat, „The Basterds” sunt implicaţi într-un complot împotriva nomenclaturii hitleriste, prin reuşita căruia ar putea pune capăt războiului.

Tarantino se joacă de-a istoria cu entuziasmul unui puşti care conduce pe covor bătălii sângeroase între soldăţei de plastic. Hitler şi Goebbels sunt doar păpuşi mânuite după bunul plac de regizor, care şterge cu buretele deznodământul celui de-al doilea război mondial şi îl rescrie „Tarantino style”. Istoricii poate se vor scandaliza, dar cinefilii sunt în extaz.

Obsesia lui Tarantino pentru referinţele cinematografice e materializată aici prin dialoguri despre filmografia germană interbelică, prin implicarea unui critic de cinema şi a unei actriţe în complotul împotriva liderilor nazişti şi prin locul în care are loc acest complot – un mic cinematograf din Paris, pe frontonul căruia stă la un moment dat afişul filmului „Die weiße Hölle vom Piz Palü„.

Acţiunea e cam puţină şi violentă, în schimb dialogurile sunt la nivelul cu care Tarantino ne-a obişnuit. Avem unele scene lungi, ba chiar mult lungite, dar mie nu mi-au displăcut, pentru că m-am bucurat de replici sau de tensiunea creată.

Mare parte din film e dus în spate de două personaje caricaturale: locotenentul american Aldo Rayne şi colonelul SS Hans Landa. Cei doi sunt stereotipuri îngroşate ale soldatului american volubil, dur şi incult, respectiv al ofiţerului nazist maniac, alunecos şi pedant. Brad Pitt vorbeşte tot filmul cu accent de Tennessee (e genială faza în care se dă drept italian şi zice „Buăjornău”) şi are o atitudine de şmecher, iar Cristoph Waltz e adorabil şi înfricoşător în acelaşi timp (a luat premiu la Cannes pentru rolul ăsta). Din distribuţie i-am mai remarcat pe Eli Roth (regizorul seriei Hostel şi bunul prieten al lui Tarantino), pe Diane Kruger (care până acum a jucat numai roluri de legume, dar aici e şarmantă) şi pe Mike Myres (într-o scurtă apariţie ilară, în pielea unui ofiţer britanic).

Eli Roth şi Brad Pitt

Eli Roth şi Brad Pitt

Eli Roth declara într-un interviu că filmul are intensitatea din „Reservoir Dogs”, stilul din „Pulp Fiction”, violenţa din „Kill Bill”, adrenalina din „Death Proof” şi personajele din „Jackie Brown”. „Inglorious Basterds” e lung, sângeros, kitschos, zgomotos, imprevizibil. E Tarantino. E filmul anului.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Film

Etichete: , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

5 comentarii pe “Basterds Über Alles!”

  1. biro Says:

    alte filme vorbite in limbi straine si ajunse in topul box officeului american au fost Passion of Christ, Apocalypto si filmu japonez a lui Clint Eastwood.

    QT nu cred ca a dat vreodata rateuri, ori iei totul ca pe o joaca, ori iei totul in serios. Pur si simplu a bifat pe rand (aproape) toate soiurile de genre movies/pulp movies: gangsteri, kung fu, exploitation, car chase movie si acu soiu asta de war movie de divertisment. Probabil urmeaza un SF, un fantasy ori un film porno. Ori un western. Singuru film care a avut de suferit a fost Jackie Brown, din cauza ca a fost ecranizare si l-a limitat la scenariu pe QT.

  2. Someone Says:

    Excelentă cronică.

  3. trifoi Says:

    nu-mi vine sa cred ca n-ai spus nimic de Melanie Laurent. Pai, dupa capu’ meu, Melanie alias Shoshanna este a doua dupa Waltz alias Landa, in filmul asta. Tipa mi se pare uimitoare, magnetica! Cum sa uiti de ea?

    Si mie-mi plac toate filmele lui QT. E imposibil sa nu-mi placa. Si Jackie Brown si Kill Bill si Death Proof. (Exceptia e segmentul lui din Four Rooms. De fapt, aproape tot Four Roomsu)

  4. razvanbraileanu Says:

    Da, am cam trecut-o cu vederea pe Melania, mi s-a mai reproşat. E bine de tot fata.
    Mie nu mi-a plăcut Kill Bill, pe care l-am văzut o singură dată. Mă gândesc tot mai mult să-i acord încă o şansă.

  5. trifoi Says:

    Acorda-i! Acorda-i! Mie mi-a placut.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: