Zelos, reabilitarea trecea…

Centrul istoric al Bucureştiului e o rană. Acolo unde ar trebui să fie miezul vieţii cultural-artistice, esenţa turistică a oraşului şi buricul gastronomic al Capitalei – ei bine, în locul tuturor acestor concepte de civilizaţie e o groapă.

Înainte de a fi o rană, centrul istoric al Bucureştiului e o ruşine. De anul trecut, în locul Lipscanilor este un şanţ imund, mediul natural al gunoaielor şi al câinilor vagabonzi. Mie unuia mi-a fost mereu ruşine când am trecut pe acolo. Nimeni nu mai ştie când a început ceea ce pompos se numeşte „reabilitarea centrului istoric al Capitalei”; ideea e că, de aproape un an, lucrările au fost lăsate în paragină. Autorităţile pot invoca faptul că s-a reziliat contractul cu firma incapabilă şi că s-a organizat o nouă licitaţie, ceea ce a necesitat timp. Dar eu ştiu din experienţe proprii că un om aflat într-o poziţie măricică de putere (recte, primatul Oprescu), dacă vrea să facă ceva cu adevărat, o face. Nu într-un an, ci într-o lună.

Săptămâna trecută am mers din nou în zona Lipscani, pe care mă aşteptam să o găsesc la fel de dezolantă. Surpriză: se lucra în draci! Zeci de muncitori cu lopeţi şi târnacoape săpau şi nivelau,  utilajele duduiau, se montau ţevi, cabluri – ce mai, zarvă mare. „Deci, se poate!”, mi-am zis.

Macaroana entuziasmului mi-a fost secţionată chirurgical când, lângă Banca Naţională, am văzut adevăratul motiv al iureşului reabilitant: domnul Oprescu era în vizită de lucru. Înconjurat de ingineri, primarul le asculta explicaţiile competente şi trăgea din ţigară cu un aer sapient. Cu o seară înainte, îl văzusem la televizor cu acelaşi discurs populist, răspunzând aiurea la întrebări concrete, cabotin şi patetic. (L-am intervievat şi eu pe doctorul Oprescu în urmă cu nişte ani şi mi-a plăcut atunci de el, pentru că părea un om care nu se ascunde după cireş; nu ştiu dacă s-a schimbat el în rău sau m-am deşteptat eu în bine…). Aşadar, coincidenţă!, în preambulul cursei pentru Preşedinţie, domnul Oprescu a trecut la treabă, după ce, într-un an de zile, s-a remarcat doar prin cârnatul-record şi prin nişte iniţiative elucubrante.

Am trecut  şi ieri pe Lipscani. După cum mă aşteptam, verva se atenuase şi se muncea cam aşa:

Nu e tocmai rău că în sfârşit s-au reluat lucrările la centrul istoric, dar mă enervează adevăratul motiv: nu pentru că domnului Oprescu îi e ruşine cu groapa de gunoi din mijlocul Bucureştiului, ci pentru că, în caftul electoral, dă bine să „reabilitezi”, mai ales dacă în ultima vreme n-ai „abilitat” nimic.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Nervi, Politică

Etichete: , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: