Resistance is kinda futile…

Ieri a fost lansat „The Resistance”, noul album Muse – singura trupă de alternative-brit-smth care îmi place. Mă rog, n-a fost dragoste la prima vedere, ci am aprofundat muzica lor după concertul din 2007 din România, care m-a lovit fix unde trebuie, adica la receptaculii auditivi. Prima oară am căzut pe spate la piesele lor „grele” („Hysteria” si „Stockholm Syndrome”,), apoi m-am apropiat de cele mai „gândite” („Map of the Problematique”) şi, normal, de cele comerciale („Starlight”, „Feelin’ Good”), că oameni suntem…

  1. „Uprising” – 5:04
  2. „Resistance” – 5:46
  3. „Undisclosed Desires” – 3:55
  4. „United States of Eurasia (+Collateral Damage)” – 5:47
  5. „Guiding Light” – 4:13
  6. „Unnatural Selection” – 6:54
  7. „MK Ultra” – 4:06
  8. „I Belong to You (+Mon Cœur S’ouvre à Ta Voix)” – 5:38
  9. „Exogenesis: Symphony Part 1 (Overture)” – 4:18
  10. „Exogenesis: Symphony Part 2 (Cross-Pollination)” – 3:56
  11. „Exogenesis: Symphony Part 3 (Redemption)” – 4:36

Aveam aşteptări mari de la albumul ăsta, mai ales că ştiam că o să fie un album conceptual. Acesta e motivul pentru care credeam că o să fie plin de faze progressive evidente şi, dacă nu ceream prea mult, ceva distors ordonat pe chitară. M-am înşelat.

Prima piesă, „Uprising” e un excelent opener: catchy, simpluţă, energizantă, fără complicaţii, impecabilă din punct de vedere compoziţional. Trec peste faptul că ar fi mers o chitară mai agresivă – care lipseşte, de altfel, pe tot albumu. Oricum, Muse live sună mai rock decât pe disc.

Piesa-titlu, „The Resistance”, este şi favorita mea de pe acest album: compoziţie cerebrală, 100% Muse, cu un refren memorabil şi instrumentaţie inspirată.

Dau skip la „Undisclosed Desire” – o melodie infectă, aproape disco – şi ajung la „United States of Eurasia”, pe care se simte pentru prima oară orchestra simfonică pe care Muse au folosit-o la înregistrări. Simt influenţe Queen, plus o temă orientală. Per total, OK.

Ei, cam aici se termină albumul ăsta pentru mine. Următoarele 4 piese sunt insignifiante, iar aşa-zisa simfonie în trei părţi de la final e plictisitoare, mai ales că Matt Bellamy arpegiază abuziv la pian.

„The Resistance” nu e chiar de aruncat. Pentru mine, primele două piese salvează restul albumului. Dacă e să-i văd pe Muse live din nou, abia aştept să mă manifest pe „Uprising”:

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Muzică

Etichete: , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

5 comentarii pe “Resistance is kinda futile…”

  1. royksopp Says:

    he he, ma bucur ca ai auzit si tu queen pe USE 🙂
    altfel, dpmdv, primul lor album pasabil in totalitate. pacat!

  2. Tom Says:

    mie imi place mult albumul, cu exceptia trilogiei simfonice care e degeaba; piesa aia „disco” e super tare, mai da-i timp

  3. Garm Says:

    L-am ascultat si eu de 2-3 ori. Nu cred ca e un album rau, e doar genul de album care trebuie ascultat de foarte multe ori pana sa ii prinzi farmecul. Sper sa am timp sa-l aprofundez mai mult.

  4. Mr.Mon Pardon Says:

    Queenish. Mai, ce e rau in catchy stuff? Si…if it’s catchy and it’s commercial….ce inseamna asta? Ca prostii asculta si dau din cur sau ca lumea e misto, melodica si ritmica? Ha?? Ha”’ Ha? ( iti place cat sunt de nervos, jumpy even) :)))


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: