Chapeau, Adriana Săftoiu!

Ultimii 5 ani mi-au ridicat orice urmă de îndoială că majoritatea parlamentarilor români nu numai că nu au ce căuta în Legislativ, ci nu merită nici funcţia de încărcător-descărcător la aprozar. Somnul în plen, Solitaire-ul pe laptopul plătit (la suprapreţ) de contribuabil, cititul presei sau, în cel mai bun caz, flecăreala pe coridoare sunt principalele activităţi de pe ordinea personală de zi a aleşilor.

Demonstraţia de azi al Adrianei Săftoiu nu face decât să-mi confirme convingerea că Parlamentul României, prin oamenii care-l populează, e una dintre cele mai perimate instituţii publice.

Pe scurt: pentru a testa atenţia parlamentarilor prezenţi, Adriana Săftoiu a citit azi un discurs fără nici cel mai mic sens. La sfărşit a primit aplauze şi mulţumiri din partea preşedintei de şedinţă. Putea să citească din basmele lui Ispirescu sau din cartea de bucate – efectul ar fi fost acelaşi. Pentru savoare, găsiţi înregistrarea video aici (la minutul 26).

Dacă aş fi în locul celor 10 parlamentari prezenţi (din 334!), eu n-aş mai scoate capul în lume.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Politică

Etichete: ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

7 comentarii pe “Chapeau, Adriana Săftoiu!”

  1. gabhryel Says:

    Chapeau?

    Pentru că doamna demască impostura?

    După ce şi-a depăşit atribuţiile de parlamentar, complotînd împotriva unui ministru?

    Ciudată perspectivă aveţi, domnule!

    P.S. Scuzaţi-mă, dacă sunteţi obiectiv şi atunci cînd a fost cazul aţi taxat-o.

    • razvanbraileanu Says:

      Chestiunea cu complotul nu e aşa de limpede şi nu poate fi judecată în alb şi negru. Am scris aici despre comisia cu pricina, având în vedere şi cine e şi cum se comportă doamna Udrea. Chapeau-ul era pentru demascarea de azi. În plus, ca rafinament şi cultură politică, o prefer întotdeauna pe doamna Săftoiu doamnei Udrea.

  2. mikael Says:

    You be sleepin’ with the fishes tonite!


  3. hai ca si’a gasit si asta locul si ora la care sa faca experimente !
    ma mir ca n’a citit discursu’ la bufet, unde avea sansa sa gaseasca mai multzi musterii; sau la grupu’ sanitar…
    cred ca modu’ cum s’au comportat cei citziva prezentzi in sala, poa’ sa insemne si ca o priveau cu condescendentza: „saraca, s’a dus si asta !”, si nu pot decit sa caracterizez drept salutara abtzinerea de la huiduieli, fluieraturi, batut din picioare, aruncat de obiecte in directzia respectivei!

    • razvanbraileanu Says:

      Niku, mai slabeşte, man, voltajul, ca filează!
      Serios acum, Niku şi Gabhryel, chiar aşa de rău o vedeţi pe Adriana Săftoiu? Pot să întreb şi de ce? Da’ să nu mă luaţi cu Comisia Udrea şi cu alte măgării. O cunoaşteţi? Aţi vorbit vreodată cu ea? Aţi auzit-o vorbind vreodată? Repet, fără Comisia Udrea şi caricatura aia de anchetă făcută pentru o ministresă obraznică.
      Eu nu sunt fan Adriana Săftoiu, ci doar apreciez la ea inteligenţa, eleganţa şi, de cele mai multe ori, bunul simţ. Reiau, ca poate m-aţi pierdut: ce aveţi împotriva Adrianei Săftoiu?


  4. razvan,
    nu am ni-mi-ca personal cu doamna saftoiu !
    chiar o consider o doamna destul de „prezentabila”, de cind nu mai e pufuletz. nu intzeleg, in conditziile astea cum de poa’ sa stea cu „bocciu” de barbatsu ;-))

    si daca m’am luat de glumitza cu discursul din parlament, e pentru ca acesta s’a produs, dupa cum zici, in prezentza a citziva amarasteni in sala. deci, nici macar n’a avut ambitzia sa faca demonstratzia in cadrul plenului celor doo camere reunite, cu cvorum cu tot ! desi ma’ndoiesc c’ar fi avut parte de o reactzie diferita… si n’ar fi avut’o nici in parlamentu’ britanic. citzi ciudatzi nu s’au produs de la tribuna tutulor parlamentelor lumii ? il mai tzinetzi minte pe funar cu discursurile si propunerile lui legislative ?
    dar despre ocaziile in care, pentru a boicota adoptarea unor legi, vorbitorii la microfon citesc, pur si simplu, cartea de telefon ! nu mai tzin minte in ce tzara si context.

    doamna saftoiu ar face mai bine sa se singularizeze prin sustzinerea unor legi sau initziative benefice, macar cit o facea d’na musca, sau cit o face acum, fara prea mare succes, madam turcan…

    • razvanbraileanu Says:

      Cu asta sunt de acord. Mi-ai adus aminte cu tristeţe de perioada 2002-2004 când singurii parlamentari bătăioşi erau Mona Muscă şi Emil Boc.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: