Arhivă pentru Noiembrie 2009

Ciocnim un Titan?

Noiembrie 30, 2009

În afară de filmele din 2010 care o să îmi placă în mod sigur (The Lovely Bones, The Road, Micmacs  à  tire-larigot şi altele),  dintre multele trailere frumos colorate mi-a atras atenţia ăsta, cu zei, monştri şi efecte:

Clash of the Titans e  film de băieţi, nu de festival, ăşa că nu vă aşteptaţi la succes de critică, ci la cafteală, monştri şi efecte speciale. Nu e Gladiator, e Transformers în mitologie.

The Lovely Bones

Anunțuri

Puţină lumină

Noiembrie 28, 2009

În tot tăvălugul ăsta politic (deşi, mă întreb, mai e ceva politică în chestia asta?), avem nevoie de o clipă de calm şi de puţină lumină.

Clipul e de pe DVD-ul „Live in Europe” al supergrupului Transatlantic, format din Neal Morse (ex-Spock’S Beard), Mike Portnoy (Dream Theater), Pete Trewavas (Marillion) şi Roine Stolt (The Flower Kings), plus, în înregistrarea asta, Daniel Gildenlöw (Pain of Salvation).

Varujan Leviatan

Noiembrie 27, 2009

Domnul Varujan Vosganian, fost ministru de Finanţe, dar mai ales prim- vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, a declarat la Realitatea TV că preşedintele Băsescu ar trebui să citească şi Constituţia, nu numai „Leviatanul” lui Cărtărescu.

Varujan Leviatan

Aşa se întâmplă când economia şi poezia se împletesc în mod nefericit în capul unui om altfel blând până la lacrimi, ale cărui competenţe şi coerenţe sunt exemplificate în înregistrarea de mai jos:

 

M-am radicalizat

Noiembrie 27, 2009

La asta s-a ajuns: de la campania dusă prin circ la cea purtată prin efecte speciale.

Ce urmează, ca Dinu Patriciu să apară şi să se jure că l-a văzut cu ochii lui pe Băsescu cum i-a luat capul lui Mihai Viteazul, cum i-a tras pe roată pe Horea, Cloşca şi Crişan, cum a scufundat Titanicul, cum l-a împuşcat pe Kennedy şi cum a topit calota glaciară?

Stockholm

Noiembrie 25, 2009

Frumos oraş, nu spectaculos, dar aşa cum trebuie, curat, bine organizat şi frumos colorat de toamnă (am fost acum o lună).

Am votat Mihăileanu. Radu Mihăileanu.

Noiembrie 22, 2009

La aproape două luni de când am lăsat blogul ăsta în stand-by, revin la ceas de mare angajament electoral cu o recomandare apolitică: mergeţi să vedeţiConcertul lui Radu Mihăileanu, unul dintre cele mai bune filme ale anului ăstuia!

Povestea se vede din trailer, aşa că nu o mai spun. Ce nu se vede este faptul că dirijorul ilustru fusese persecutat de Brejnev şi ajunsese om de serviciu. Acum, îşi strânge fosta orchestră de pe drumuri, o upgradează cu un ţigan genial la vioară şi cu un oligarh afon la violoncel şi pleacă la Paris pentru concertul vieţii lui.

Marele merit al lui Mihăileanu este că ne serveşte o comedie zgomotoasă, absurdă, îngroşată şi strigătoare la cer până la un punct, de unde ne ia frumos şi ne şantajează emoţional în cel mai bun sens al cuvântului, de n-are cum să nu-i scape o lacrimă privitorului. Lacrimă pe care Mihăileanu nu o stoarce cu nesaţ, ci o ademeneşte artistic. Scena concertului este, din punct de vedere al construcţiei scenariului şi al filmării, impecabilă. De asemenea, melanjul de culturi, cu stereotipurile aferente (ruşi exuberanţi, ţigani descurcăreţi, evrei afacerişti şi francezi sclifosiţi), este mare efect şi constituie trademark-ul regizorului. Într-un interviu pe care mi l-a acordat anul trecut, pe când filma „Concertul” la Bucureşti, Radu Mihăileanu declara: „Eu sunt român evreu şi am trăit la Vă­lenii de Munte în contact cu ţiganii. Filmele mele sunt ca o călătorie. Eu am şansa de a fi plătit ca să călătoresc. Ce viaţă mai frumoasă aş putea avea de­cât să merg din ţară în ţară, din popor în po­por, din sătuc în sătuc şi să ascult po­veşti? Poveştile acelea trec prin mine şi devin filme, cu fiecare povestioară sau par­ticu­la­ri­tate culturală pe care am au­zit-o”.

"Frumoaso, te fac un Ceaikovski?"

Alături de „Inglorious Basterds„, „Le Concert” este filmul anului pentru mine. Coincidenţă, Mélanie Laurent joacă în amândouă, în filmul lui Mihăileanu având rolul violonistei franceze care e solista concertului şi care rămâne mască atunci când ţiganul îi face o demonstraţie de virtuozitate . Alături de ea i-am mai remarcat pe Valeri Barinov (în rol de fost KGB-ist, acum militant comunist care vrea ca Maica Rusie să fie puternică din nou, cu limbaj de lemn şi aptitudini organizatorice feroce şi cu o franceză mai alunecoasă decât Patinoarul Floreasca!) şi pe Vlad Ivanov (oligarhul care se încăpăţânează să cânte la violoncel şi care obţine drepturile de televizare a concertului după ce-i ameninţă pe organizatori că taie gazul pentru Europa de Vest).

Dacă aţi văzut „Trenul vieţii” lui Mihăileanu şi v-a plăcut tragicomedia cu evrei, ţigani şi comunişti, atunci sigur o să vă placă şi „Concertul”, o comitragedie cu evrei, ţigani, francezi şi ruşi cripto- şi postcomunişti. Care, de data asta, se termină bine.