Instinct (de) primar

L-am cunoscut pe primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, în 2004, când mi-a acordat un interviu în calitate de primar reales la scor de maidan (în aceeaşi calitate l-am intervievat atunci şi pe primarul Sibiului, Klaus Johannis – cum e istoria asta, dom’le…). Mi-a făcut impresia unui om serios, pus pe treabă, şi nu pe taclale, ceea ce era cam rar pe la noi, prin Bucureşti.

L-am revăzut pe domnul Ciuhandu la Bucureşti câteva luni mai târziu, când a acceptat, la sacrificiu, să preia conducerea PNŢCD, aflat în derivă, ca să nu zic zombificat. Mi-a fost milă de primarul Timişoarei când a candidat, tot la sacrificiu, la preşedinţia României, în acelaşi an.

Între timp, PNŢCD s-a autodevorat, scindat, aliat, frezat şi fezandat. Despre domnul Ciuhandu mi-au mai trecut pe la ureche ceva poveşti legate de afacerile lui şi ale fiului, dar am preferat să nu le cred, gândindu-mă la omul serios cu care, cândva, băusem o bere pe strada Batiştei, după un interviu.

Ieri, Gheorghe Ciuhandu a semnat „Parteneriatul pentru Timişoara”, prin care, pe scurt, îl sprijină pe Mircea Geoană, în schimbul unor promisiuni. Care promisiuni, din punctul meu de vedere, nu se vor realiza nici în două mandate. Şi tot din punctul meu de vedere, Gheorghe Ciuhandu a pierdut, cu ocazia asta, posibilitatea să fie reales primar al Timişoarei.

Aşa mi s-a năruit mie mitul celor doi primari-minune din provincie.

Despre Klaus Johannis, altădată.

Anunțuri
Explore posts in the same categories: Politică

Etichete: , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

11 comentarii pe “Instinct (de) primar”

  1. Andrei Says:

    Mi se pare ca nimeni nu mai vrea cu Basescu. A atacat guvernul PNL cat timp a fost la guvernare. Pe urma si-a dat la fluier cu PSD_ul cand au facut alianta. Pe vremea cand PSD nu era plin de comunisti. Acum e.Au aparut cu totii in turul 2.

    Ma rog, ar fi fost mai ok daca Basescu si-ar fi atacat la fe3l membrii PDL sau mogulii PDL ( caci un partid nu exista daca nu are mogulii lui). Dar nu a facut-o. Nu a zis nimic de Ridzi. A premiat si decorat niste generali in retragere pt ca au spijinit PDL.

    PDL Timisoara a agatat un banner cu ‘Ciuhandru il sprijina pe Basescu’ si pe urma au spus ca se refereau la un consilier local cu acelasi nume. Curat Caragiale.

    Iohannis spune ca el apreciaza ca exista o majoritate politica si asta va duce la stabilitate. Desigur, sau e naiv sau nu ne spune toata povestea.

    Coalitia PNL+PSD sigur se clatina din primele saptamani. Desigur, daca iese Basescu, in PSD vor aparea tensiuni si iertandu-li-se comunismul se vor imbratisa din nou ca tovarasii de dinainte de 89 ce sunt.

    Dar in prezent nu ne batem cu comunismul ci cu criza, Iliescu*3 nu a integrat romania in rusia, ci suntem in UE si asta si datorita perioadei 2000-2004. Gazpromu a fost cam rusificat de Videanu.
    Mogulii au prosperat in vremea lui Basescu, desi acesta a luptat pt mine.

    Dar oricum cea mai tare duma e cea cu comunistii de PSD care vor sa privatizeze Posta si Sarea si mai ce era. Aceasta e de antologie si mi-ar placea ca d-l Preda sa explice acesta ca fiind un nou tip de comunism, unul capitalist 😆

    Argumente pentru ce ar sustine cineva un alt presedinte decat Basescu sunt nenumarate. Si aproape toate de bun simt.

    • razvanbraileanu Says:

      Andrei, dacă-mi demonstrezi că nu eşti postac, poate-ţi răspund. E blogul meu, nu ma plăteşte nimeni pentru el, aşa că lasă-mă să impun eu termenii discuţiei. Nu te cenzurez, dar vreau ceva mai mult decât gargară de campanie. Până atunci, vezi că pe primarul Timişoarei îl cheamă CIUHANDU, nu CiuhandRu.

  2. Andrei Says:

    Si Razvan,
    Te intreb ca pe un jurnalist. Daca dupa suspendarea lui Basescu l-ai fi intrebat, foarte corect, de ce a mintit si nu si-a dat demisia cum ne-a promis?
    Stii ce ti-ar fi raspuns:

    Asta pt ca esti destul de mare si ar fi mai greu sa-ti dea un argument ‘de dreapta’.

    • miki Says:

      Pentru ca ar fi fost posibil ca parlamentul sa voteze imediat o lege prin care un presedinte care si-a depus demisia nu mai poate sa candideze.

      • Andrei2 Says:

        miki, asta e prea ipotetic.

        Si parlamentul nu ar trebui sa fie considerat inamicul public nr 1. E principala putere in stat. Desigur, parlamentul a avut reputatia foarte proasta inca de pe vremea senatului Romei antice, de cand s-a infintat monarhia consitutionala in Anglia, iar in SUA senatorii sunt mai demagogi si mai corupti decat ai nostri. Si totusi e simbolul si garantul democratiei si echilibrului politic.
        De asta e pacat ca referendumul s-a folosit in campania electorala si nu a fost intr-adevar o dezbatere. Tot din acest motiv s-ar putea ca dupa 2012 sa revenim la parlament biameral, dupa ce trece circul cu modificarea constitutiei.
        Pe mine ma intereseaza doar sa existe un cadru legislativ si niste reglementari in domeniul in care lucrez, si care sa fie gandite, daca e posibil de mai multi specialisti si minti luminate.

        Razvan, nu se scrie Johannis ci Iohannis. Si nici macar nu te intrebi daca Ciuhandu si Iohannis sunt intr-adevar niste oameni seriosi si nu tu?

        Daca ma cenzurezi eu dandu-ti franturi de argumente nu o faci pt ca sunt ‘prostanac’ ci pt ca te deranjez. Tu nu ai oferit niciunul, pt ca desigur, nu le-as pricepe.

        Ideea e urmatoarea. Ambele tabere au argumente pro si contra, probabil la fel de serioase, probabil la fel de neserioase. Mi se pare ciudat cand apare un sustinator al uneia din tabere si se crede superior, desi nu are de ce.

      • razvanbraileanu Says:

        Crede-mă, pe om îl cheamă Johannis, nu i-am văzut certificatul de naştere, dar mi-a dat cartea lui de vizită acum 5 ani. Asta cu Iohannis e de când l-a propus PNL, nu înţeleg de ce i-au / şi-a schimbat numele.
        N-am zis că eşti prostănac, ci am bănuit că eşti POSTAC. Cred că m-am înşelat.
        După cum vezi, nu te cenzurez.
        Sigur, cu toţii dorim un cadru legislativ coerent şi eficient, dar nu despre asta e vorba aici, ci despre faptul că Băsescu, aşa rudimentar cum e uneori (ca să fiu blând în exprimare), a deranjat nişte oameni care funcţionau în afara cadrului legislativ dorit de tine. Şi a fost cam singurul. Sincer, eu nu vreau linişte şi concordie naţională cu preţul bunăstării ilegale a unei găşti.
        Ţie cum ţi se pare prestaţia televiziunilor de ştiri?

  3. Andrei Says:

    Moderatorii si invitatii lor se impart, de regula, in 3:

    – cei care cauta explicatii ( comportmentului presedintelui/puterii);

    – cei care cauta acuzatii ;

    – cei care preamaresc conducatorul.

    E nevoie de toate categoriile.
    Antenele au fost impotriva lui Basescu de cand Voiculescu a preferat PSD-ul in locul PDL-ului, chiar daca acestia erau cu caciula in mana la Grivco.
    Realitatea a intors armele abia anul asta, o parte dintre moderatori ramanand in prima categorie.
    Dar exista si televiziunile foarte pro.

    Si cam asa ar trebui sa fie. Presa ar trebui sa se ocupe de toate punctele de vedere, inclusiv cele extreme si sa existe toate tipurile de analize. In SUA presa e mult mai agresiva, si acolo exista televiziuni republicane (FOX) si democrate. Lou Dobbs avea o emisiune in primetime pe CNN in care aproape ca il facea pe Obama terorist mexican in fiecare seara.

    E nasol doar cand un presedinte incepe sa se certe cu o parte a presei. E o cu totul alta categorie. E ca si cum un muzician i-ar reprosa unui critic ca e prost daca ii critica albumul. Ca si cum un boxer ar lua la bataie publicul care ii critica crosheul.
    E in fisa postului. Iti asumi un post de conducere sau reprezentare intr-un sistem democratic? Iti asumi si responsabilitatile si criticile ce iti pot fi aduse, nu doar ciolanul. La fel cum in fisa postului ziaristului ar trebui sa fie versetul biblic ‘Cercetati fara incetare’.

    Cred si eu ca Basescu e mai deschis in anumite privinte decat multi dintre politicieni si e un pas inainte fata de Naststase, dar i se pot aduce atatea reprosuri si atatea critici.

    • razvanbraileanu Says:

      De acord, cu observaţia că marea majoritate a chestiilor pe care le-a făcut Realitatea în ultimele 2 luni au fost dincolo de ce fac Antenele. Mai ales din cauză că, spre deosebire de Antene, care sunt pe faţă cu „Jos Băsescu!”, la Realitatea se clamează standarde jurnalistice.
      În privinţa lui Băsescu, e adevărat că s-a purtat oribil cu presa câteodată, dar am fost de acord cu el când a răspuns sobru atacurilor.

  4. Andrei Says:

    PS.: Primarul Sibiului a declarat intr-un interviu ca pe tatal lui il chema cu ‘J’, dar lui i-au trecut gresit numele in certificatul de nastere.

  5. Andrei Says:

    Era un interviu peste care am dat din intamplare la TV. Cred ca era la una din Antene, am vazut ca in titlurile stirilor de acolo ii e scris numele cu ‘I’.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: