Arhivă pentru Mai 2010

Dio cântă dincolo

Mai 17, 2010

Ronnie James Dio a trecut aseară prin check-out. Avea un bilet dus şi puţin bagaj. Ce era mai important ne-a lăsat nouă.

Ronnie James Dio (10.07.1942 - 16.05.2010)

Omuleţul ridat şi cu pletele rare a scris capitole întregi din istoria heavy metal – mai întâi alături de Ritchie Blackmore în Rainbow, apoi cu Black Sabbath şi pe cont propriu.

În vara asta urma să vină la Bucureşti pentru a doua oară, de data asta cu Heaven & Hell, un Black Sabbath bazat pe muzică, nu pe circul lui Ozzy. Cancerul nu l-a păsuit ca să-şi ducă la capăt un ultim turneu.

O voce mare într-un trup mic a plecat să ridice curcubee în întunericul de dincolo. Drum bun, Dio, mulţumim pentru muzică!

Anunțuri

Praga văzută de sus

Mai 14, 2010

Mi s-a spus că orice oraş arată mai bine dacă e privit de sus. Am văzut anul trecut Parisul din Arc de Triomphe, din Tour Eiffel şi de la Sacre Coeur. Da, arată spectaculos. La fel de spectaculoasă mi s-a părut şi Praga văzută anul ăsta din Petřínská rozhledna şi de la Pražský hrad, doar două dintre cele peste 120 de locuri de unde poate fi văzută panorama capitalei Cehiei.

Vedere din Turnul Petřín

M-am întrebat dacă Bucureştiul e defavorizat prin faptul că nu are locuri publice înalte de unde să poată fi văzut. Mă tem că e, mai degrabă, favorizat de lipsa lor.

Ridley Scott întinde coarda

Mai 13, 2010

Robin Hood-ul lui Ridley Scott, care a deschis festivalul de la Cannes aseara, nu e, aşa cum mă aşteptam, un Gladiator arcaş. Ar fi fost mai bine să fie.

Gândită ca un soi de prequel la povestea pe care o ştim cu toţii – Robin, haiducul care ia de la bogaţi şi dă la săraci între două tiruri cu arcul -, versiunea lui Ridley Scott suferă de inconsistenţă pe mai multe planuri. În primul rând, povestea e destul de complicată ca să nu poată fi rezumată într-o frază de genul „Robin Hood e arcaş în slujba regelui şi, printr-o conjunctură istorică, ajunge să unească, dintr-o postură nobilă, armatele englezilor şi să respingă invazia franceză, după care e declarat proscris”. Ideea e că fraza de mai sus are în spate mai multe poveşti – cum a ajuns Robin, printr-o minciună, să devină nobil, cum a reuşit să-i unească pe englezi etc. – care nu sunt susţinute cum se cuvine de scenariu. Apoi, personajul interpretat de Russell Crowe mi s-a părut împrăştiat. La început e doar un soldat uşor bădăran, apoi e respectuos faţă de un aristocrat care şi-a pierdut fiul în război, ca imediat să fie de-a dreptul şmecher faţă de văduva Marion. Căci da, Marion e o văduvă aprigă, nu Prinţesa din Pădurea Adormită. Relaţia ei cu Robin e bizară dintru început: arcaşul nespălat care i-a adus vestea morţii soţului trebuie să ia numele şi rolul acestuia, iniţial pentru a salva averea familiei. Inutil să spun că cei doi se îndrăgostesc, dar construirea relaţiei lor e expediată în două-trei scene, după care Robin, plecând la luptă, îi strigă: „Te iubesc, Mariano!”. Nici aşa n-ar fi fost dezastruos dacă, pe câmpul de bătălie, Robin nu s-ar fi trezit cu doamna împlătoşată, cu chef de hăcuit francezi. Şi cu o gaşcă de puştani călare pe ponei – nu mai explic şi povestea lor, că deja e prea mult. Pe scurt, francezii sunt înfrânţi, Robin e aclamat, dar nevolnicul regele îl proscrie, ca să scape de un erou incomod. Aici se sfărşeşte filmul şi începe legenda pe care o ştim.

Russell Crowe e decent în rolul lui Robin Hood, deşi n-are postura din Gladiator. Cate Blanchett are mare clasă şi eleganţă, dar nu reuşeşte să salveze prea mult din film. Singura performanţă remarcabilă e a lui Max von Sydow, care joacă cu naturaleţe rolul unui bătrân nobil ramolit. În alte roluri (cum se zicea la teatrul radiofonic): Marc Strong din nou bad guy şi Kevin Durand (Keamy din Lost) în pielea şi muşchii lui Little John.

Robin Hood a dat arcul pe ciocan.

Singurele scene la care am rezonat cât de cât au fost cele de luptă, deşi cam obosite. Ridley Scot ştie să filmeze frumos o cavalcadă, păcat că nu ne-a oferit mai multe în cele peste două ore de film. În schimb, e o fază stupidă, cu francezii debarcând, cu bărci răsturnându-se şi cu săgeţile englezilor sfârtecându-i pe invadatorii scufundaţi – Sir Ridley, chiar aşa, Saving Private Ryan vă spune ceva?

După Lord of the Rings, filmele cu săbii, arcuri şi săgeţi au intrat într-o nouă etapă. E adevărat, computerul poate că joacă mai mult decât actorii, dar măcar rezultatul poate fi spectaculos din punct de vedere vizual. Robin Hood nu foloseşte prea multe efecte speciale, dar nici pe actori nu-i pune în evidenţă. Dezamăgitor.