Archive for the ‘Media’ category

Brief

Martie 29, 2010

Cu plăcere raportez că în weekendul ăsta am participat la următoarele acţiuni:

* preview la numărul 2 al Decât o Revistei (aşa o fi acordul gramatical?). Aglomeraţie, multă lume „urbană”, câţiva cunoscuţi, dulciuri de casă foarte bune, două pisici ale incintei (Verde Cafe, în zona Vasile Lascăr – Tunari). Decât o Revista apare în două săptămâni şi printre fetele de pe copertă e şi Maria.

* conferinţa Explore Camino, unde nişte oameni care au făcut pelerinajul de 800 km pe jos sau pe bicicleta ne-au povestit cum e. Cel mai tare a fost Richard Reese, un trainer olandez care trăieşte în România şi care a dat toate detaliile tehnice şi pragmatice ale drumului cu bicicleta pe traseul spaniol.

* animaţia How to Train Your Dragon 3D la cinema, care a fost peste medie. Iniţial n-am fost prea încântat să merg la 3D, mai ales după experienţa nefericită cu Alice in Wonderland, la care s-a văzut foarte întunecat (The Light Cinema). La Cinema City a fost OK, aşa că am putut să mă bucur liniştit de film, care a avut proporţii rezonabile de umor, efecte speciale, şantaj emoţional şi didacticism.

* bonus, duminică l-am băgat pe Dudu într-o amplificare adevărată după mai bine de o lună de pauză. Am tras o repetiţie cu un domn tobar la prima vedere, alături de cei 2 chitarişti cu care cânt de 1 an.  Ne-am cam ieşit din mână, dar asta se rezolvă cu repetiţiile. N-a fost rău.

Cam atât. A, şi am terminat Medal of Honor Airborne – brici! -, şi am văzut The Manchurian Candidate – slab.

Realitatea dă cu mopul

Septembrie 11, 2009

Iată că am ocazia să scriu ceva de bine despre Realitatea TV, după ce i-am tot beştelit.

Cătălin Tolontan scrie că Sergiu Toader, revenit la Realitatea ca project manager, a făcut o listă cu personaje care au interzis pe post, printre care se numără Corneliu Vadim Tudor, Gigi Becali, Lavinia Şandru, Marius Marinescu şi Aurelian Pavelescu. Aceste personaje au fost mediatizate în exces fără să fi făcut nimic care să merite asta (Becali e cel mai notoriu caz). Încearcă Realitatea TV să devină mai serioasă şi să recâştige din publicul pierdut? Rămâne de văzut.

Sergiu Toader a făcut şi o listă cu oameni care ar trebui invitaţi mai des în emisiunile postului: Dan Puric, Mircea Diaconu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Solomon Marcus şi alţii. Cu excepţia lui Dan Puric (care mi se pare sinistru în teoriile lui misticoido-protocroniste), ceilalţi sunt persoane absolut onorabile, dar mai ales oameni care au ceva interesant de spus, spre deosebire de pafariştii care populează talk-show-urile de acum.

Să nu confundaţi lista lui Sergiu Toader cu o cenzură totală. Sunt sigur că, dacă europarlamentarii Vadim & Becali se vor jertfi pe altarul bunăstării comunitare, dacă Lavinia Şandru va descoperi leacul pentru cancer sau dacă Aurelian Pavelescu şi Marius Marinescu iau premiul Nobel pentru fizică, Realitatea TV va găsi de cuviinţă să reflecte isprăvile lor.

Până atunci, să ne bucurăm că ecranul TV e ceva mai curat.

Madonnamania

August 27, 2009

N-am fost la concertul Madonna, pentru că nu-mi place, dar mi-a fost imposibil să mă protejez de agresiunea mediatică din ultimele zile, cauzată nu de aşa-zisa „divă pop”, ci de halul în care au înţeles mass-media româneşti să acopere evenimentul.

De la ridicolul transmisiunilor în direct de la aeroport şi până la indignările docte ale prezentatorilor de ştiri care au fost la concert, publicul a fost bombardat cu non-informaţii despre eveniment. La spaţiul mediatic acordat concertului Madonnei la Bucureşti, ai crede că România trăieşte în ritmul pieselor starului. Nu e nici pe departe aşa: am văzut zeci de jurnalişti la aeroport şi la hotelul unde e cazată, dar n-am văzut niciun fan care să se isterizeze în afara concertului.

Iar de criticile conform cărora era prea mare înghesuială la concert, că nu s-a auzit bine, că nu s-a văzut etc. nici nu vreau să mă leg, ele venind din partea unor persoane care n-au destule live-uri la activ, genul de snobi care, după un concert AC/DC, se plâng că sunetul a fost prea tare.

Madonna n-a plecat încă din România. Isteria televizată nu s-a încheiat. Acum e momentul pentru mişmaşuri politice, în timp ce câinele de pază al democraţiei stă cu ochii la fereastra de hotel a „divei”.

Fără miros

August 3, 2009

„Oricât de adânc ar fi îngropat, căcatul tot miroase!”, ne-a avertizat Cornel Nistorescu, invitat la un seminar în primii ani de facultate. Iar noi, viitori jurnalişti, i-am sorbit cuvintele cu respectul cuvenit unui guru. Căci asta era Nistorescu acum 7-8 ani. Studiasem la curs reportajele lui din tinereţe şi îi auzeam pe cei care lucraseră cu el povestind despre flerul lui jurnalistic. Scosese Evenimentul zilei din zodia găinii născătoare de pui vii şi făcuse din el una dintre cele mai serioase publicaţii ale vremii. Nu mai zic despre cât de mult mi-a plăcut celebrul editorial al lui „Cântarea Americii”.

Cornel Nistorescu în vremurile zăpezilor de al'dat...

În ultimii ani l-am văzut sporadic la TV, exagerat de cinic şi plictisit. Nu i-am mai citit editorialele, dar înţeleg că erau foarte slabe şi, pe alocuri, albie de porci. Am văzut la ştiri că a accidentat la un moment dat nişte motociclişti, dar de atunci nu mai ştiu nimic despre cazul respectiv. Voi? Aşa mă gândeam şi eu…

Vineri a preluat conducerea a ceea ce a mai rămas din Cotidianul şi, în aceeaşi zi, a scos de pe site un articol din care reieşea că prietenul său Petru Romoşan a colaborat cu Securitatea. Azi a mai bătut un cui în propriul coşciug moral şi jurnalistic: l-a dat afară pe Cristian Pătrăşconiu din cauză că, chipurile, nu se mulează pe profilul ziarului. Sunt sigur că lista rămâne, din păcate, deschisă.

Nu ştiu ce se va alege din Cotidianul, vedem după alegeri. Dar ştiu că din Nistorescul pe care îl admiram în studenţie n-a mai rămas nimic. Nici măcar mirosul.

Esquire s-a dat pe brazdă

Mai 8, 2009

Am cam lipsit din incintă în ultima perioadă, din motive care mai de care obiective – sărbători religioase şi legale, relansarea revistei 22 (layout nou din 12 mai), pregătiri pentru o minivacanţă la Parice, Maurice! -, dar şi din comoditate. Revin acum ca să-mi revizuiesc o părere şi să rectific o sentinţă dată, recunosc, cu prea mare uşurinţă.

Scriam aici cu ceva timp în urmă ca Esquire m-a dezamăgit în luna martie. Numărul pe aprilie m-a făcut să-mi schimb opinia, deşi, când am văzut coperta, am crezut că iar e nasol („De ce dracu’ au pus moaca de pămpălău a lui Mândruţă, când aveau înăuntru profil Clive Owen?!”).

Numai că articolul lui Mândruţă este, probabil, unul dintre cele mai bune texte româneşti pe care le-am citit vreodată într-o publicaţie. Un autoportret savuros, dar amar, despre omul deştept din spatele ştirilor proaste de la Antena 1. Îl detest pe Mândruţă că se iroseşte şi se compromite făcând chestii jenibile (interviurile cu bărbatul Mihaelei Rădulescu şi cu Elena Băsescu), când scrie atât de bine!

Alte chestii tari din Esquire-ul de luna trecută sunt articolele despre Bosquito (câinele care e acuzat că a omorât un japonez la Bucureşti acum câţiva ani), un reportaj de la leprozeria din Tichileşti şi mai sus amintitul profil Clive Owen.

Am aşteptat şi numărul pe mai, ca să văd dacă îmbunătăţirea se menţine. Da, s-a menţinut, ba chiar mi-a depăşit aşteptările.

În afară de profilul Ben Affleck (câţi dintre voi ştiu că are la activ un Oscar pentru scenariul de la „Good Will Hunting”?), mi-au plăcut foarte mult articolele despre caricaturistul Ion Barbu şi Petrila (‘trăiţ’ dom’ Barbu, sar’na doamna Silvia, noroc Mee-High şi John, culcat Igor, noroc Măibăiete!), despre Gheorghe Lala (braşoveanul ucis fiindcă a intervenit în timpul unui jaf) şi despre experienţa de vegetarian pentru o lună.

Dacă mai pun la socoteală şi filmele pe care le-am cumpărat cu revista („Gangs of New York” în aprile, „El maquinista” în mai), pot să mă declar din nou satifăcut.

Realitatea face ficţiune

Aprilie 9, 2009

Aseară, Realitatea TV a mai coborât, veselă, o treaptă către bulevardul viu colorat al otevismului. Dacă mai aveam nevoie de o dovadă că seriozitatea mass-media româneşti se duce dracului rapid şi inevitabil, iată că mi-a fost servită cu prisosinţă.

După ce toată ziua de ieri ne-a sâcâit cu interviul luat lui Becali – tratat de parcă ar fi fost o reuşită jurnalistică demnă de cel puţin un Pulitzer -, puţin înainte de miezul nopţii, pe fondul unei discuţii despre manipulare, în partea de jos a ecranului eram anunţaţi, în cel mai pur stil dandiaconesc, că în câteva minute urmează o demonstraţie că realitatea reuşeşte uneori să treacă de aparenţe (sau aşa ceva). Invitaţi erau Nicolae Ulieru (fost purtător de cuvânt al SRI), Miron Mitrea şi Sever Voinescu, oameni serioşi, de altfel. Ca şi la faza cu „Breaking News”, am stat cu ochii holbaţi în ecran, ca să nu pierd cine ştie ce demonstraţie importantă. Adică, na, era vorba despre Realitatea TV, post condus de Emil Hurezeanu, televiziune de ştiri, instituţie serioasă, nu?

Demonstraţia a fost cam aşa: erau prezentate alternativ imagini din filmul „Wag the Dog” (ăla în care De Niro şi Dustin Hoffman inventează un război pe calculator ca să distragă atenţia opiniei publice de la matrapazlâcurile unui politician) cu extrase din emisiunile de ştiri româneşti din ultimele trei săptămâni. Montajul era făcut în aşa fel încât să sugereze că, pe modelul din „Wag the Dog”, preşedintele Băsescu a provocat arestarea lui Gigi Becali pentru ca populaţia să uite de acordul cu FMI şi de scandalul Popoviciu. Mă rog, moderatoarea nu a spus cu viu grai supoziţia asta, dar aproape că ne făcea cu ochiul, adică „aţi înţeles, nu?”.

La asta s-a ajuns. În loc să facă investigaţii, în loc să se gândească la livrarea de fapte, şi nu presupuneri, în loc să încerce măcar să respecte nişte standarde jurnalistice minimale, în fine, în loc să-şi bată joc de inteligenţa telespectatorilor, Realitatea TV (pompos prezentată ca fiind „cel mai de încredere brand de pe piaţa televiziunilor de ştiri din România”) face însăilări, pe care nici măcar nu se mai oboseşte să le coasă cu aţă albă.

După prezentarea materialului a urmat publicitate. Nu înainte de o imagine cu invitaţii din platou, care erau la locul lor. Nu pot să mă pun în pielea celorlalţi doi, dar, în locul lui Sever Voinescu, eu aş fi plecat din emisiune. De la chestia asta până la „Senzaţional! Extraordinar! Nici nu ştiţi ce pierdeţi!” e doar un pas. Doar că, în loc de Magda Ciumac, pe masa Realităţii va dansa manele Mugur Ciuvică. Şi va face dezvăluiri. Despre Băsescu, desigur.

Cel mai slab Esquire

Martie 12, 2009

Am fost fan al Esquire-ului românesc de la primul număr, acum un an şi jumătate. În primul rând, mi s-au părut excelente profilurile (George Clooney, Sean Penn, Robert Downey Jr., dar şi Maria Dinulescu, Dragoş Bucur etc.); secundo, textele savuroase ale lui Radu Paraschivescu şi, de cele mai multe ori, ale lui Brăduţ Ulmanu; în fine, materialele de jurnalism narativ – portretul lui Cristian Nemescu şi campania lui Theodor Paleologu sunt primele care-mi vin în minte. Singura felie îm care gusturile mele nu se potriveau cu cele din revista era muzica (prea mult alternative şi britpop), dar asta e altă poveste. Una peste alta, Esquire era singura revistă de citit, printre atâtea alte reviste care se adresau bărbaţilor interesaţi doar de femei, muşchi şi maşini (not that there’s anything wrong with those…).

Minunea n-a ţinut mult mult. Numărul pe martie este de departe cel mai slab de până acum. Pe copertă e Clint Eastwood, unul dintre cei mai tenace regizori americani şi, probabil, un om foarte interesant. Mă aşteptam să citesc un profil al lui în revistă, dar n-am găsit decât două pagini amărâte în care ne dă sfaturi de viaţă. Apoi, un text slăbuţ despre Iulia Vântur – de ce or fi ales să scrie despre o aşa legumă (arătoasă, ce-i drept, dar tot legumă)? Singurul articol care mi-a plăcut este cel al lui Radu Paraschivescu despre ţepele pe care le-a luat de la edituri, în calitate de traducător.

Scăderea calităţii materialelor (atât ca subiecte, cât şi ca scriitură) mi se pare evidentă la numărul ăsta. Să fie de vină plecarea lui Cristi Lupşa (senior editor, un maniac al jurnalismului narativ şi responsabil pentru multe texte excelente din revistă) la Tabu? Sau e vorba de criză – umblă vorba că nu prea mai sunt bani şi că se vrea transformarea Esquire-ului românesc din lunar în trimestrial sau chiar bianual?

Indiferent care sunt motivele, din punctul meu de vedere, Esquire are probleme. Sper să le rezolve cât mai curând. Aş regreta să pierd una dintre publicaţiile de care am devenit dependent.